Baicus Iulian’s Blog

Cărţile copilăriei mele

Posted on: mai 3, 2009

Cărţile copilăriei mele au fost… mai multe. În general, mi s-a citit, nu am crescut cu discul de pick-up de pe care un actor spune o poveste, ci mama a stat lângă mine cu cărticica în mîna şi mi-a citit.

 

Am văzut o scenă destul de cinică cu un copil de cinci anişori care se ducea la culcare şi, în loc să asculte o poveste citită de mama lui, îşi punea singur una la casetofon, ca să adoarmă. Cu siguranţă că acel copil, care s-a născut într-o familie de părinţi egoişti, atît de egoişti încît îl meditau la cinci materii în clasa a patra, motivînd că nu au niciodată timp să se ocupe de el, va avea unele probleme cînd va fi adult şi nu va iubi niciodată cărţile. Acum a crescut şi jocurile pe computer sînt lumea lui, nu a deschis niciodată o carte şi probabil nu o va face niciodată. Stă cu nasul în computer de la trei ani, cînd juca Rayman acum a ajuns la Doom 3, are cărţi dar nu a citit niciuna, nici măcar pe Harry Potter nu l-a dus la bun sfîrşit, căci a văzut întîi filmul. Şi România este plină de astfel de copii fără copilărie, care se nasc deja bătrâni, de copii fără cărţi. În Japonia sau Coreea, metroul geme de tineri care rasfoiesc manga, comicsuri, tînăra generaţie se îmbracă peste tot cu aceleaşi haine, ascultă aceeaşi muzică lipsită de linie melodică şi are aceleaşi gesturi şi aceleaşi probleme.

 

 Seamănă cu tinerii de la noi, din Anglia, din Taiwan, de aiurea. Disco, clubbing, party au devenit cuvinte universale, aproape că nu mai au nevoie de traducere. Zappam pe cablu acum un an în căutarea unui program cînd am dat absolute din întâmplare peste un talk show dedicat analizei fenomenului Harry Potter, eu cam ştiam ce amploare luase acesta în lumea întreagă, şi doi trei copilaşi drăgălaşi, pe post de invitaţi la o emisiune au început să se smiorcăie că volumele din serie apar prea greu, că nu mai au ce să citească aşa că au citit în aşteptare celui de al cincilea, pe primele patru, de cîteva ori. Am rămas boujbé. Oare nu mai există părinţi, sau învăţători care să le recomande cărţi pentru copii, sau măcar vreo doamnă bibliotecară mai mămoasă, care să le pună în braţe capodoperele literaturii pentru copii, cele pe care generaţii de oameni cu scaun la cap le-au citit, Cuore, Morcoveaţă, Dumbrava minunată, Singur pe lume, Colţ alb, Chemarea străbunilor, Gargantua şi Pantagruel, Prinţ şi cerşetor, Fram, ursul polar, Aventurile baronului Münchausen, Coliba unchiului Tom, Reter Pan, Motanul încălţat, basmele fraţilor Grimm, lui Creangă, sau Ispirescu, O mie şi una de nopţi, Pinnochio, Little Women, Cireşarii, Regina zăpezii, Micul prinţ, Insula comorii, Micul Lord Faunterloy, Robinson Crusoe,  Buratino şi cheiţa de aur, Ana celor şapte frontoane, Beţişorul fermecat, Doctorul Au Mă Doare,Aventurile lui Habar N-am,  Gelsomino în ţara mincinoşilor, Amintiri din copilărie, Kim, Aventurile şahului, Dumbrava minunată,  Alice în ţara minunilor şi Dincolo de oglindă, Moby Dick, Călătoriile lui Gulliver, poeziile cu pinguinul Appolodor, Old Possum’s Book on Practical Cats, Enciclopedia zmeilorÎnchide ochii şi vei vedea oraşul, ciclurile Indianului din dulap, Vîntului printre trestii şi Marry Poppins, Black Beauty, Povestea unui hobbit, Ursuleţul Winnie, Mihail, cîine de circ, Tom Sawyer şi Hukkleberry Finn, Cartea junglei, Vrăjitorul din Oz, Un yankeu la curtea regelui Arthur, şi multe altele iar apoi, în adolescenţă toate romanele de capă şi spadă, de Dumas, Paul Feval, seria misterele Parisului sau ale Londrei, seria Faustei, romanele din Vestul sălbatic din seria Winettou şi Fenimore Cooper, romanele cu haiduci, romanele lui Sienkiwicz si Sadoveanu, seria Sherlock Holmes, Recreaţia mare, Planeta Mamuţilor Mahmuri, Legendele Olimpului, Băieţii de pe strada Pal,  Johnny Boambă, Elevul Dima dintr-a saptea, Cismigiu et Comp, Romanul adolescentului miop, Cararea pierduta, Oamenii mării, Cocoşatul de la Notre Dame, Racheta albă, Cireşarii, Toate pînzele sus!, Martin Eden, Maşina timpului, The Catcher in the Rye, David Copperfield, Oliver Twist, Aventurile clubului Picwick, Jurnalul adolescentului miop, Muyici si faze, Exuvii, Momo, Povestea fără sfîrşit, cele peste 40 de volume din seria Jules Verne, Stăpînul inelelor, seria Ringworld, dar şi serii de BD-uri Asterix şi Obelix, Corto Maltese, Pif şi Hercule, şi la noi Mac şi Cocofifi ca să citez doar cîteva nume, alese absolut la întâmplare.

 

Şi nu am citat deloc titluri din literatura fantastică sau S.F. care ar face lista uriaşă. Nu am citat povestirile lui Kenji Miyazawa, cel mai faimos autor japonez de literatură pentru copii, pe care le-am citit cu mare bucurie deşi erau doar traduse în limba engleză, sau filmele de animaţie ale lui Hayao Miyazaki, Sento Chihiro, Vecinul meu, Totoro, şi în alte cîteva filme produse de studioul Ghibli din Tokio, care sînt la fel de interesante şi vii precum sînt şi cărţile pe care deja le-am citat. Pe lângă aceştia s-ar putea traduce în limba română şi alţi prozatori japonezi pentru copii. Răspunsul la îngrijorarea băieţeilor şi fetiţelor ce aşteptau cu sufletul la gură următorul volum din seria Harry Potter se găseşte în aceste liste absolut incomplete de nume, pe care oricine le poate completa sau mări după plac. Oricum, în ziua de azi, literatura pentru copii face cu greu faţă competiţiei cu serialul de animaţie, care, din păcate, nu e întotdeauna de calitatea filmelor produse la studiorile Ghibli, sau cu jocurile pe computer.

 

Acestea prezintă avantajul semnului iconic, al vizualului care, în culturile postmoderne, eminamente digitalizate, este preponderent asupra scripturalului, şi au în plus calitatea de a fi medii interactive, în care povestea nu mai este liniară şi unidirecţionată. O selecţie şi o grijă din partea părinţilor şi în materie de jocuri pe computer ar fi mai mult decît necesară, pentru că acestea sunt cronofage şi induc odraslelor o deloc de neglijat înclinaţie spre violenţă. Dacă nu mă credeţi jucaţi The Lost Journey sau sequelul acestui joc minunat, Dreamfall, sau Syberia şi Syberia II, deşi eu nu am reuşit să trec de primele capitole dar cele două serii de poveşti sunt extraordinare.

Absolut din întâmplare, în urmă cu doar un an, în căutarea unei cărţi pentru copii care să fie traduse în limba în limba coreeană, mi-am aruncat din nou ochii peste cartea lui Cezar Petrescu, Fram, ursul polar, pe care nu mă mai uitasem de aproape douăzeci de ani. Senzaţia mea a fost stranie, m-am trezit că analizez felul în care aceasta a fost construită, strategiile ei narative prin care îşi atrage cititorii,  pe copii. Mesajul cărţii lui Cezar Petrescu e încă foarte actual, micul pui de urs, rămas orfan putînd smulge şi acum lacrimile băieţeilor şi fetiţelor care smiorcăie în sălile de cinema la poveşti gen Brother Bear sau Save Willie.

 

Identificarea copiilor cititori cu personajul se datorează în primul rând utilizării fluxului conştiinţei, romanul fiind apoi construit prin alternanţa frecventă între persoana a treia, povestea ursului văzută cu ochii copiilor şi perspectiva lumii văzute prin ochii puiului de urs, întoarcerea la sălbăticie, cam ca în Chemarea străbunilor, un veritabil quest printre gheţari, ataşamentul său faţă de oameni care îi provoacă dorinţa de a reveni printer ei, dar şi insertul din jurnalul lui Roald Admunsen, fac cartea destul de interesantă şi pentru copii de azi. Nu mai ştiu însă în ce măsură mai sînt aceştia fascinaţi de poveşti cu exploratori polari, deşi cred că orice copil îşi doreşte să cucerească Everestul sau măcar Polul Nord sau Sud. Cartea aceasta este în mod evident o ficţiune, ursul se umanizează, devine un personaj de basm şi o paiaţă pentru celelalte animale, care nu au cum să-i înţeleagă acest histrionism. Structura narativă a cărţii lui Cezar Petrescu este deosebit de complexă, cititorul cel mic este manipulat prin această subtilă folosire a trecerilor de la persoana a treia la persoana întâi. De asemenea, unele din cărţile considerate în mod unanim a fi cărţi pentru copii cum sînt Robinson Crusoe, Călătoriile lui Gulliver sau Gargantua şi Pantagruel nu au fost deloc scrise pentru copii, ci au intenţii foarte serioase, faptul că sînt acum date pe mîna copiilor fiind mai curînd un soi de efect secundar.

 

Colegul meu maghiar de la HUFS, A. B., un stilistician cuprins de nostalgie după cărţile copilăriei, după Băieţii de pe starda Pall, o parte dintre ele le-a dăruit deja copiilor vecinilor de bloc, poate din dorinţa de a le înrădăcina dragostea pentru lectură, eu le-am pasat mai de voie, mai de nevoie, verişorilor mei mai mici, mi-a declarat că şi-ar dori să scrie cîndva un articol despre cărţile pe care le-a citit pentru prima dată cînd era copil şi pe care le-ar reciti acum cu ochiul adultului şi cu mare detaşare. Am zâmbit şi i-am spus că Matei Călinescu a teoretizat deja acest demers într-o carte de teorie literară care se numeşte Recitirea. Cartea de recitire era obsesia lui Nichita, dar ideea centrală pe care se articulează studiul lui Matei Călinescu este mult mai veche în cultura noastră, cam toţi criticii români importanţi, E. Lovinescu, sau G. Ibrăileanu susţinând ideea că prima lectură, cea de explorare nu este niciodată suficientă şi că trebuie dublată de permanente reveniri, din perspective vârstelor care se modifică permanent, vezi aici şi teoria nu mai puţin celebrelor revizuiri lovinesciene. Profesorul nostru, domnul profesor N. M., ne spunea săptămînal, nouă, studenţilor de la Masterul de literatură contemporană, că nu există lecturi ci numai relecturi, şi cred că are dreptate. E greu, însă, de făcut o afirmaţie tranşantă, nu cred că numai receptorii se modifică, odată cu ei evoluează, e adevărat mult mai lent, şi contextele socio-culturale, poate Fram nu mai e un prieten credibil pentru copii care s-au născut în faţa ecranului unui computer şi au crescut odată cu această nouă şi uimitoare carte de poveşti. Exemplul lui Fram, ursul polar, vorbeşte puţin despre drama celui care, odată depărtat de vârsta respectivă, nu mai poate regăsi identificarea totală cu care un copil citeşte aventurile ursului polar pentru întâia dată. În loc să trăiesc alături de puiul de urs, în loc să plâng de fiecare dată pentru Capi şi Sufleţel şi eroul romanului lui Hector Malot, în loc să stau pe burtă sorbind cuvintele lui Radu Lupan şi a prietenilor săi din capodopera genului, Toate pînzele sus! mă trezesc fără voia mea analizând, disecînd, distrugând obiectul admiraţiei mele de acum vreo douăzeci de ani şi ceva. Citesc şi acum cărţi pentru copii dacă sînt bine scrise, am citit şi eu pe nerăsuflate primele trei volume ale seriei Harry Potter, căci volumul al patrulea şi al cincilea mi s-au părut cam diluate şi destul de manierizat

 

Reclame

4 răspunsuri to "Cărţile copilăriei mele"

Un post absolut minunat!

(Stiu ca acest comentariu e poate tardiv, fiind scris la 2 saptamani dupa aparitia postului, dar nu m-am putut abtine sa nu o fac. Sunt mama si aceleasi probleme mi le pun si eu. Duc aceeasi lupta pentru carte si, as zice eu, bun simt, cand vine vorba de copii nostrii. Si vreau sa cred, sper ca sunt pe drumul cel bun: baietelul meu de aproape 2 ani are rabdare sa „citim” impreuna cate 1-3 carti pe zi; nu are rabdare sa stea in fata computerului sa vizioneze un dvd animat care prezinta cifrele, culorile, formele, prefera cartile care prezinta aceleasi lucruri.)

Mulţumesc mult!

cel putin jocurile pe calculator cu care se delecteaza pustimea de azi au ceva aseptic, sunt mai putin sentimentale decat tonele de maculatura de pe vremea noastra.

Da, dar generatia noastra e mai dragutza, mai animata de sentimente, nu crezi?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Reclame

    • baicusi: Da, dar generatia noastra e mai dragutza, mai animata de sentimente, nu crezi?
    • baicusi: Multumesc si eu!
    • pierpatrat: îți mulțumesc pentru că am putut citi această poezie superbă. și pentru că faci public tot ceea ce crezi. dan baciu

    Categorii

    %d blogeri au apreciat asta: